decembrie 17, 2019

Ce-am făcut eu cu primul meu container cu produse din China

Business story

Nu este o întrebare, este o povestire. Una de neuitat și de aceea am și pus-o în scris. Ca să rămână ca o referință pentru cine crede, asemenea mie, că banii pe net se fac și cu marfă chinezească.

Nota bene: din motive lesne de înțeles, deși toate persoanele din povestire sunt absolut reale, am evitat să le dau numele. De asemenea, toate întâmplările pe care le relatez s-au petrecut întocmai.

1. CONTAINERUL ADUS ÎN CASĂ 

Alternativ, putea fi vorba și despre un apartament. Cel al soacrei, care zace gol de când s-a mutat la noi ca să aibă grijă de copil.

RECEPȚIONAREA ȘI STOCAREA PRODUSELOR

Descărcarea a fost un calvar. Noroc că n-a plouat, deși de asta ne-am temut tot timpul. Pentru că totul a fost într-un iureș, n-am controlat de la bun început toate produsele. Mai târziu am regretat chestia asta, pentru că în următoarele 2 luni au tot apărut diverse lipsuri și probleme, exact când mi-era lumea mai dragă.

Așadar am făcut o acțiune fulger cu trei prieteni și încă doi vecini și, cu pauze cu tot, ne-a luat numai o jumătate de zi. Alergam ca nebunii de-afară în casă și înapoi... febrili dar bucuroși că nu ne ploua.

La sfârșit am vrut să aranjăm marfa. Puțin, fără pretenții, dar băieții n-au mai avut chef. Am mai băut fiecare câte o bere și eu am rămas la urmă, pentru ca totuși  să aranjez produsele.

Am terminat fix a treia zi. De fapt n-am terminat până la capăt pentru că, după ce m-am întins în toate camerele, tot au rămas 8 sortimente pe care le-am lăsat într-o singură stivă. Mi-am zis că nu e așa de grav deoarece, după ce o să încep să mai dau din produse, o să se mai facă niște loc.

RECEPȚIONAREA ȘI SERVIREA COMENZILOR CU PRODUSELE DIN CHINA

În realitate n-a fost deloc așa: spațiu liber n-a apărut, în schimb au răsărit alte și alte stive cu produsele amestecate. Da. Nici astăzi n-am înțeles cum. Dar și mai rău a fost faptul că același sortiment se regăsea răspândit în mai multe grămezi. Din cauza asta, de câteva ori, au apărut tensiuni foarte mari în cadrul familiei mele. Aproape de fiecare dată, totuși, rațiunea a triumfat și nimeni n-a umblat supărat mai mult de două zile.

Doar o singură dată a fost ceva mai serios și aproape o săptămână a trebuit să plec de-acasă.

În rest, servirea comenzilor nu pot să spun c-a fost chiar o plăcere. Nici nu avea cum: călcam mereu unii peste alții (asta când nu dispăreau ajutoarele mele care promiteau că vin și nu mai veneau), călcam și peste cutii, produse, ambalaje și alte alea. Numai soacră-mea a scăpat. Ha, glumesc! Dar pe copil tot am călcat o dată. O singură dată.

SERVICIUL SUPORT CLIENȚI PENTRU PRODUSELE DIN CHINA

De câteva sute de ori a trebuit să refac un anumit colet, pentru că suna telefonul. Telefonul avea prioritate zero, chiar și când nu era vreun client care să ne comande un produs.

Și de multe ori îmi părea rău că răspundeam: ba te întrebau de te năuceau – și la urmă nu comandau nimic, ba sunau ca să anuleze comanda – când eu deja o expediasem, ba începeau să se tocmească la preț – pentru ca în final să te înjure. În sfârșit, tot felul de faze care mă făceau să încurc conținutul la un anumit colet. 

Așa s-a întâmplat că de câteva ori am trimis comenzi complet aiurea, iar odată un client n-a vrut să recunoscă că primise, din greșeală (greşeala mea, bineînţeles), un produs de aproape trei ori mai scump. Oameni și oameni.

EVIDENȚE INFORMATICE, STATISTICI, ANALIZE ȘI OPTIMIZĂRILE BUSINESSULUI CU PRODUSE DIN CHINA

Și pentru că tot a venit vorba despre astfel de oameni, mulți comandau la caterincă, după care cereau banii înapoi. Nu pare complicat, dar a fost: oricât m-am străduit să țin evidența comenzilor la zi – și aveam și un soft foarte tare pentru asta – pentru că nu mai pridideam cu celelalte, uneori comenzile plecau neînregistrate. Și respectivul insista să-i dau banii înapoi, iar la mine în soft comanda apărea ca fiind neexpediată. Dacă făcea scandal îi dădeam banii, dacă nu, nu!

Tot din cauza evidențelor anapoda, de câteva ori am crezut că m-am îmbogățit peste măsură. Odată, de bucurie, mi-am tras și un ceas foarte scump, ca să vadă prietenii ce se întâmplă când muncești cu cap. Am vândut ceasul peste o săptămână, la jumătate de preț, pentru că după ce am refăcut socotelile, am văzut că de fapt eram pe pierdere.

Altă dată am crezut că pocnesc: m-a întrebat cineva care este produsul cu care fac cei mai mulți bani? Și dacă sunt conștient că pot să am clienți buni și mai puțin buni? Adică eu nu-mi vedeam capul de treabă, eram în urmă cu toate, nu mai eram nici viu și nici mort și el mă lua cu teorii d-astea !?! Sincer, aveam chef să-i zic vreo două, dar eram fără putere și fără chef. Deși după o vreme, în sinea mea, m-am gândit că poate avea dreptate...

Mdaa... în linii mari, cam asta a fost treaba cu primul meu container cu produse din China. Deși, ca să nu vă sperii sau ca să nu credeți că mă dau mare, să știți că n-am povestit chiar totul.

În orice caz, trebuie să aflați câ până la urmă primul meu container din China mi-a adus un câștig bunicel. Dar familia a rămas cu o traumă și casa cu o renovare. Iar eu, după asta, am doi prieteni mai puțin. Prieteni buni, de-o viață – ca să zicem așa. Dar cine știe, timpul poate că o să vindece și asta...

Inițial, deși bani am făcut, am crezut că n-o să mai aduc un al doilea container din China. Da, pentru că și astăzi eu încă mai cred c-a fost o experiență de nerepetat.

FINALUL FERICIT

Surprinzător însă, m-am răzgândit. M-am hotărât ca din profitul de la primul container să aduc din China nu unul, ci TREI containere!

De ce? Simplu: i-am găsit pe unii care, la jumătate din cheltuielile mele, îmi fac ei totul. Eu doar îi controlez și “le dau indicații prețioase”. Boierește!

2. ALTE VARIANTE 

Revin la întâmplarea cu primul meu container adus din China. Tot timpul m-am întrebat dacă nu cumva aș fi avut și alte variante (mai bune). Da, evident că mai erau și alte posibilități dar fiecare dintre ele ar fi fost la fel de proastă sau chiar mult mai proastă. Iată ce ar mai fi fost:

a) ÎN LOC DE APARTAMENT, DEBARAUA DE LA SUBSOL

Alternativ, aveam și o magazie în fundul curții. Dezavantaje suplimentare: drumuri în plus, condiții proaste de păstrare, griji cu paza mărfii etc.

b) APARTAMENTUL GOL AL SOACRĂ-MII

Prea mic, insuficient. A căzut din start.

c) PE-ACASĂ PE LA PRIETENII MEI

Adică să stochez în mod distribuit marfa, pe categorii de produse. Singurul avantaj era că scăpam de multe dintre scandalurile de la noi de-acasă. Dar de lucrat ar fi trebuit să lucrez tot la noi acasă.  Și-atunci rămâneam tot într-o zonă crepusculară. Plus vânzoleala și o pierdere considerabilă a controlului. În rest, să adaugăm și dezavantajele de la punctul a).

d) O MAGAZIE DE ÎNCHIRIAT

În primul rând era o cheltuială în plus. Și apoi ce să zic? Trebuia să mă mut cu totul de acasă – ca să fiu tot timpul acolo să fac coletele, să rearanjez stocul, să răspund la telefoane și să dau altele pentru confirmarea comenzilor. Și cu ai mei – cu care în tot timpul ăsta am muncit cot la cot – ce trebuia să fac? Să-i trag după mine, nu? Adică și un spațiu de lucru, și și unul de locuit –  nu numai o magazie! Iar pentru toate aceste condiții, alți bani. Adică plecam de-acasă ca să plătesc o chirie pentru o altă casă? O aiureală!

e) LA O FIRMĂ DE FULFILLMENT

Pe vremea aceea n-aveam habar despre fulfillment. Practic acest lucru nu exista pentru mine.

3. CE-AM ÎNVĂȚAT?

Eram tânăr flăcău, la început de drum. Credeam că le ştiu pe toate – o aiureală, de fapt nu ştiam mai nimic. Asta m-a costat şi m-a dus la toate întâmplările pe care tocmai le-am povestit. De-ar fi să dau timpul înapoi aş proceda altfel şi sigur astăzi aş fi mai bogat cu doi prieteni, aş fi avut mai mult timp pentru familie şi mai puţine tensiuni. Despre graţiile soacrei ce să mai zic?! În plus, aş fi avut timp să mă gândesc şi la cum să cheltuiesc banii câştigaţi. Foarte frumos, un vis!

Dar la acea vreme nu ştiam că, deşi urma să devin un antreprenor, îmi permit o companie de fulfillment. Astăzi nu mai fac greşelile de la început. Cum se spune, cel mai important să înveţi din greşeli...  Astăzi am înţeles că pot externaliza toată logistica de transport, depozitare, încoletare, relaţii cu clienţii etc. Cu timpul câştigat mi-am crescut business-ul, nu mai greşesc comenzile, mă bucur în continuare de susţinerea familiei și sunt tot mai convins că-mi voi împăca prietenii.

EXPLICAȚIE: am consemnat pe blogul nostru aceste întâmplări (și trăiri) în numele unuia dintre clienții noștri, care a dorit să rămână anonim.

Am făcut-o nu numai pentru faptul că această povestire ne onorează, dar și pentru că acest client a insistat, el crezând că în acest fel îi va ajuta și pe alții care, asemenea lui, s-au hotarât pentru “PRIMUL MEU CONTAINER DIN CHINA”.

Intervențiile noastre au constat în împărțirea pe paragrafe și în adăugarea de titluri și subtitluri.

Vă mulțumim pentru amabilitatea de a ne citi!

® Open Public Services est. 1996
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram